Prevenție gripă

Recomandări pentru populație în contextul intensificării circulației virusului gripal A(H3N2), subclasa K și al debutului sezonului gripal în România

Riscul de a dezvolta o boală severă este ridicat pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli metabolice, pulmonare, cardiovasculare, neuromusculare și alte boli cronice preexistente, pentru femeile însărcinate, persoanele imuno compromise și cele care trăiesc în centrele de îngrijire pe termen lung.

În acest context epidemiologic, Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile face următoarele recomandări:

  • Persoanele eligibile pentru vaccinare, în special cele cu risc crescut de boală severă, ar trebui să se vaccineze fără întârziere.
  • Respectarea igienei mâinilor este deosebit de importantă, având în vedere faptul că virusul gripal se poate transmite și prin contact cu obiecte contaminate cu particule virale.
  • Respectarea etichetei respiratorii se referă la utilizarea batistei de unică utilizare când tușim sau strănutăm, urmată de aplicarea unui antiseptic pentru mâini sau spălarea lor cu apă și săpun. Dacă acestea nu sunt accesibile pentru moment, ar trebui să tușim/strănutăm în unghiul pe care îl formează brațul cu antebrațul.
  • Evitarea, pe cât posibil, a aglomerației, iar dacă acest lucru nu poate fi realizat, purtarea măștii în spații închise (ex. în mijloacele de transport în comun)
  • Aerisirea corectă a încăperilor
  • Alimentație echilibrată care să includă proteine (dacă anumite afecțiuni medicale nu le contraindică), având în vedere faptul că anticorpii cu care ne apărăm față de gripă se formează din proteine. De asemenea, o hidratare corectă (2 litri de apă/zi) contribuie la menținerea bunei funcționalități a mucoasei respiratorii.

Prevenire: Se așteaptă ca vaccinul să ofere în continuare protecție împotriva bolii severe, așa încât acesta rămâne un instrument vital de sănătate publică.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.